Hipnoza – Ce este & Cum functioneaza hipnoza

Ai auzit probabil despre hipnoza din filme sau spectacole de divertisment, unde oamenii par sa adoarma instantaneu si sa faca lucruri bizare fara sa-si dea seama. Dar cat de reala este aceasta imagine? Hipnoza este un fenomen fascinant, dar si un instrument terapeutic validat stiintific.

Citeste mai departe si descopera cum poate aceasta tehnica sa te ajute sa faci schimbari pozitive in viata ta, dar si care este adevarul din spatele numeroaselor mituri despre hipnoza.

Ce este hipnoza? 

Hipnoza este o stare de relaxare profunda, in care mintea devine mai receptiva la sugestii benefice. Gandeste-te la hipnoza ca la acel moment in care esti atat de prins in lectura unei carti sau vizionarea unui film, incat uiti de tot ce se intampla in jurul tau. Acesta este un exemplu simplu de transa hipnotica, pe care cu siguranta ai experimentat-o cel putin o data in viata. Astfel, se poate spune ca hipnoza este o stare naturala. In plus, studiile realizate de specialisti in domeniu au evidentiat ca la intervale de 90-120 de minute, omul trece in faze fiziologice, asemanatoare cu hipnoza.

In timpul hipnozei, mintea constienta face un mic pas inapoi, iar subconstientul devine mai accesibil. Asta inseamna ca poti explora ganduri, emotii si comportamente intr-un mod mai profund si mai clar.

Terapia prin hipnoza

Terapia prin hipnoza, cunoscuta si sub numele de hipnoterapie, este o metoda prin care hipnoza este folosita pentru a te ajuta sa faci schimbari pozitive in viata ta. Practic, in timpul unei sedinte, un terapeut te ghideaza spre o stare de relaxare profunda, in care mintea ta devine mai receptiva la sugestii benefice.

In cadrul hipnoterapiei ai mereu controlul, iar terapeutul doar te ajuta sa accesezi resursele interioare pentru a depasi obstacolele. Este o metoda blanda, dar eficienta, care functioneaza mai ales cand ai incredere in proces si esti deschis la schimbare.

Ce este autohipnoza? 

Autohipnoza este o tehnica prin care iti poti induce singur starea de hipnoza, folosind autosugestia pentru a-ti imbunatati starea de bine sau pentru a aborda diverse probleme personale. Aceasta este similara cu hipnoza ghidata de un terapeut.

Cu toate acestea, unii specialisti considera ca procesul de hipnoza ghidat de catre un psihoterapeut este tot o forma de autohipnoza. O posibila explicatie este reprezentata de faptul ca hipnoza este posibila doar daca persoana care urmeaza a fi hipnotizata isi doreste aceasta.

Hipnoza – Pentru ce probleme este eficienta?  

Hipnoza este utilizata in diverse domenii pentru a ajuta oamenii sa faca schimbarile dorite in viata lor. Aceasta tehnica poate fi un instrument eficient pentru:

  • gestionarea emotiilor;
  • imbunatatirea sanatatii mintale;
  • schimbarea obiceiurilor nesanatoase;
  • gestionarea durerii;
  • stimularea vindecarii anumitor afectiuni;
  • obtinerea unor performante crescute;
  • managementul stresului. 

Hipnoza poate fi utillizata si simultan cu sesiunile de psihoterapie individuala. Studiile au evidentiat ca hipnoza este cea mai optima tehnica de rezolvare a problemelor emotionale. Astfel, rata de succes a terapiei comportamentale este de aproximativ 72% pe parcursul a 22 de sedinte. Insa, hipnoza prezinta o rata de recuperare de aproximativ 92% dupa 6 sedinte. Utilizarea concomitenta a celor 2 tehnici poate aduce imbunatatiri semnificative si durabile. 

Poti renunta la fumat cu ajutorul hipnozei?  

Da, hipnoza poate fi o metoda eficienta pentru renuntarea la fumat. Spre deosebire de metodele traditionale, cum ar fi plasturii cu nicotina sau medicamentele, hipnoza actioneaza la nivel mental, ajutandu-te sa iti schimbi perceptia asupra fumatului.

In timpul unei sedinte de hipnoterapie, terapeutul poate introduce sugestii care sa reduca dorinta de tigari si sa inlocuiasca obiceiul de a fuma cu alternative sanatoase. De exemplu, in loc sa asociezi fumatul cu relaxarea, hipnoza te poate ajuta sa gasesti alte metode mai sanatoase pentru a te destinde.

Cum te poate ajuta hipnoza sa iti depasesti fobiile?

Fobiile sunt frici intense si irationale fata de anumite situatii, obiecte sau activitati. Hipnoza poate ajuta la reprogramarea modului in care creierul percepe aceste frici, reducand anxietatea asociata.  

Terapeutul te poate ghida prin sugestii menite sa te ajute sa reactionezi mai calm si mai rational in situatiile care, in mod normal, ti-ar declansa teama. Dupa cateva sedinte, multe persoane observa ca reactiile lor la obiectul fobiei devin din ce in ce mai usor de controlat si mai putin intense.

Contribuie hipnoza la un somn mai bun? 

Hipnoza este o metoda foarte eficienta pentru combaterea insomniei si imbunatatirea calitatii somnului. In timpul hipnozei, poti invata tehnici de relaxare profunda, iar mintea ta poate fi antrenata sa asocieze patul si ora de culcare cu relaxarea, nu cu anxietatea sau gandurile obsesive.

Ce efect are hipnoza asupra performantei mentale in cazul sportivilor?

Hipnoza este folosita in antrenamentele mentale ale sportivilor pentru a-i ajuta sa isi imbunatateasca performanta. Asadar, hipnoza este utila pentru:

  • cresterea motivatiei si a disciplinei;
  • gestionarea emotiilor si a stresului competitional;
  • eliminarea blocajelor mentale care le afecteaza performanta;
  • vizualizarea succesului prin tehnici de imagerie dirijata.

Hipnoza si managementul anxietatii si stresului

Hipnoza poate reprezenta o tehnica eficienta in relaxarea corpului, reducerea gandurilor negative si promovarea unei stari de calm. Prin hipnoterapie, poti invata sa:

 

  • iti controlezi mai bine reactiile la situatii stresante;
  • identifici si inlocuiesti gandurile anxioase cu unele mai pozitive;
  • folosesti tehnici de respiratie si relaxare pentru a-ti calma mintea si corpul.

Hipnoza – Cum functioneaza?

O sesiune de hipnoza cuprinde mai multe etape, fiecare avand rolul sau bine definit. Bineinteles, inainte de realizarea transei, psihologul iti explica in ce consta tot procesul si ce presupune fiecare etapa. Indiferent de motivul pentru care alegi aceasta forma de terapie, este important sa intelegi ca hipnoza este o experienta sigura, iar efectul sau depinde de dorinta ta de schimbare. 

Inducerea starii de hipnoza

Inducerea hipnozei este procesul prin care o persoana ajunge intr-o stare de relaxare profunda si concentrare sporita. Aceasta se realizeaza prin diverse tehnici de relaxare, care ajuta la eliminarea tensiunii si a distragerilor:

 

  • relaxarea musculara progresiva – presupune relaxarea treptata a muschilor;


  • exercitii de respiratie – pregateste corpul pentru o stare profunda de relaxare;


  • pacing si leading – ghidarea oferita de terapeut se face in ritmul natural al persoanei;


  • tehnica de fixare a ochilor – consta in fixarea privirii asupra unui anumit obiect;


  • numaratoarea inversa – presupune numararea descrescatoare.

Imageria dirijata   

Imageria dirijata reprezinta un proces in care terapeutul ghideaza persoana sa vizualizeze imagini si scenarii, menite sa ajute la rezolvarea provocarilor cu care se confrunta sau la schimbarea unor comportamente. Aceasta este utilizata atat in sesiunile de terapie cognitiv-comportamentala, cat si in hipnoterapie, dupa inducerea starii de hipnoza. 

 

In aceasta etapa, terapeutul foloseste:

 

  • stimuli vizuali;
  • stimuli auditivi;
  • stimuli kinestezici.

Ce NU este hipnoza 

Exista multe mituri si conceptii gresite despre hipnoza. Asa ca, este important sa intelegi si ce nu este aceasta tehnica:

 

  • Hipnoza NU este o stare de somn – Chiar daca pare ca o persoana hipnotizata doarme, in realitate, ea este constienta si atenta. Creierul ramane activ, iar mintea este concentrata, nu adormita.


  • Hipnoza NU este o stare de inconstienta – O persoana hipnotizata nu isi pierde cunostinta sau contactul cu realitatea. Ea aude si intelege ce se intampla in jurul sau si isi poate aduce aminte chiar si in proportie de 100% mesajul primit de la hipnoterapeut in transa.


  • Hipnoza NU te face sa iti pierzi autocontrolul – In timpul hipnozei, nimeni nu te poate obliga sa faci ceva ce nu vrei. Iti pastrezi capacitatea de a lua decizii si de a refuza sugestiile care nu sunt in acord cu valorile tale. Hipnoza nu este o forma de control mental.


  • Hipnoza NU vindeca boli fizice – Nu exista dovezi stiintifice care sa arate ca hipnoza poate vindeca boli fizice. Totusi, poate fi folosita ca un instrument complementar pentru reducerea durerii si imbunatatirea starii generale de sanatate.

 

  • Hipnoza NU te determina sa faci lucruri impotriva vointei tale – Hipnoza nu transforma oamenii in marionete. Nu vei divulga secrete ascunse si nu vei actiona impotriva vointei tale.

Hipnoza – Contraindicatii 

Desi hipnoza poate fi o tehnica benefica pentru multe persoane, exista situatii in care nu este recomandata sau necesita a fi aplicata cu precautie. Asadar, hipnoza este contraindicata in cazul:

 

  • tulburarilor psihotice severe – Persoanele care sufera de schizofrenie, tulburare schizoafectiva sau alte afectiuni psihotice pot avea dificultati in a face diferenta intre realitate si imaginatie. Astfel, hipnoza ar putea intensifica halucinatiile.


  • tulburarilor de personalitate – In cazul tulburarilor de personalitate, cum ar fi tulburarea borderline sau tulburarea antisociala, hipnoza poate avea efecte imprevizibile, ca urmare a dificultatii de a mentine contactul cu realitatea.


  • istoricului de abuz de substante – Persoanele care au consumat alcool, droguri sau alte substante psihoactive pot avea o perceptie distorsionata asupra realitatii. Hipnoza poate sa nu functioneze eficient sau sa amplifice anumite simptome.


  • deficitului de atentie – Hipnoza necesita un anumit grad de concentrare, iar persoanele cu ADHD sau alte tulburari de atentie pot avea dificultati in a mentine focusul suficient de mult timp pentru ca tehnica sa functioneze.


  • copiilor sub 5 ani – In cazul acestora, hipnoza poate duce la confuzie sau reactii emotionale imprevizibile.


  • varstnicilor – La varstnici, hipnoza poate fi mai putin eficienta din cauza modificarilor cognitive asociate cu inaintarea in varsta.

Adevarat sau fals – Mituri despre hipnoza 

Hipnoza este inconjurata de numeroase mituri, multe dintre ele fiind alimentate de filme, spectacole de divertisment sau informatii eronate. In continuare, vei descoperi care este adevarul din spatele acestor mituri.

Doar anumite persoane pot fi hipnotizate

Oricine poate intra intr-o stare de hipnoza, atata timp cat este dispus sa participe si sa urmeze instructiunile terapeutului. Este adevarat ca unele persoane sunt mai receptive la hipnoza decat altele, dar majoritatea pot ajunge intr-o stare de relaxare profunda cu tehnicile potrivite si bineinteles, daca isi doresc.

Transa hipnotica te face sa-ti dezvalui secretele 

Chiar si in transa hipnotica, o persoana pastreaza controlul asupra a ceea ce spune. Aceasta nu poate fi fortata sa dezvaluie lucruri pe care nu doreste sa le impartaseasca.

Oamenii pot ramane blocati in hipnoza

Nimeni nu ramane blocat in transa hipnotica. Daca, din orice motiv, terapeutul ar intrerupe brusc sedinta, persoana fie s-ar trezi singura dupa cateva minute, fie ar adormi usor si s-ar trezi natural.

Hipnoza inseamna vrajitorie 

Hipnoza nu are nimic de-a face cu magia sau paranormalul. Este o tehnica bazata pe stiinta, care foloseste relaxarea si sugestiile. Este recunoscuta si folosita in domeniul medical si psihologic. Incepand cu anii 1955, utilizarea hipnoterapiei a fost aprobata de Asociatia Medicala Britanica si Americana.

Hipnoza este periculoasa

Transa hipnotica este un proces sigur. Nu implica nicio forma de manipulare sau control mental.

Hipnoza poate sterge amintiri 

Poate ajuta la procesarea amintirilor traumatice sau la schimbarea modului in care sunt percepute anumite experiente. Insa, nu poate sterge complet amintirile din creier.

Oamenii nu isi amintesc ce se intampla in timpul hipnozei

Majoritatea persoanelor isi amintesc tot ce s-a intamplat in timpul hipnozei. Insa, pot exista situatii in care relaxarea profunda poate face ca anumite detalii sa fie mai putin clare.

Hipnoza nu are o baza stiintifica

Hipnoza a fost intens studiata, inca din anii 1700. Cercetariile efectuate pana in prezenta au evidentiat beneficiile acesteia si au demonstrat ca este o practica sigura. 

Ce rol are hipnoza in cadrul procesului terapeutic? 

Hipnoza nu este o solutie magica care rezolva problemele peste noapte, dar poate fi un instrument extrem de eficient cand este integrata in procesul terapeutic. Aceasta functioneaza cel mai bine cand este combinata cu alte forme de terapie, cum ar fi terapia cognitiv-comportamentala. 

Pentru ca hipnoza sa dea rezultate de durata, este esential sa fie aplicata in cadrul unui proces terapeutic structurat. Daca si tu doresti sa faci o schimbare in viata ta, programeaza-te la o sesiune alaturi de un psiholog. 

Cate sedinte de hipnoza sunt necesare pentru a da rezultate?

Numarul sedintelor de hipnoza variaza de la persoana la persoana. Cand hipnoza este utilizata pentru gestionarea stresului sau a tulburarilor de somn, unele persoane pot observa schimbari chiar si dupa 1-3 sedinte. Insa, pentru obiective mai complexe, cum ar fi renuntarea la fumat, depasirea fobiilor sau gestionarea anxietatii, pot fi necesare 5-10 sedinte sau mai multe. 

Este important de mentionat ca hipnoza functioneaza cel mai bine cand este combinata cu un proces terapeutic, nu ca metoda izolata. In cadrul terapiei, numarul sesiunilor de hipnoza depinde de ritmul si progresul fiecarui pacient.

Intrebari frecvente despre hipnoza

Poti ramane blocat in hipnoza?

Nu, este imposibil. Hipnoza este o stare naturala de relaxare si concentrare, iar oricine poate iesi din ea oricand doreste. Daca terapeutul ar intrerupe sedinta brusc, persoana s-ar trezi singura.

Hipnoza iti poate sterge amintirile? 

Nu, hipnoza nu sterge amintiri. Insa, poate contribui la modul in care le percepi, mai ales cand este vorba despre traume sau experiente neplacute. 

Exista efecte secundare ale hipnozei? 

In general, hipnoza este sigura, dar unele persoane pot avea usoare dureri de cap, ameteala sau confuzie imediat dupa sedinta. Aceste senzatii dispar rapid si nu sunt periculoase.

Cat dureaza o sedinta de hipnoza? 

O sesiune poate varia ca durata intre 60-90 de minute. Durata exacta depinde de obiectivul sedintei si de tehnica folosita de terapeut.

Hipnoza este recunoscuta ca tehnica in Romania ? 

Da, hipnoza este o tehnica utilizata in psihoterapie si aprobata de Colegiul Psihologilor din Romania. Aceasta este utilizata in scop medical si terapeutic in intreaga lume. 

Fie ca vrei sa scapi de o frica, sa reduci stresul, sa dormi mai bine sau sa iti atingi obiectivele personale, hipnoza poate fi un instrument valoros in calatoria ta spre o viata echilibrata. Daca simti ca hipnoza ar putea fi solutia potrivita pentru tine, nu ezita sa te programezi chiar acum la o sesiune cu un hipnoterapeut. Tu ai puterea de a-ti schimba viata! 

Sursa foto: Freepik

Bibliografie:

  • Williamson A. What is hypnosis and how might it work? Palliat Care. 2019 Jan 31;12:1178224219826581. doi: 10.1177/1178224219826581. PMID: 30728719; PMCID: PMC635729;
  • mayoclinic.org, https://www.mayoclinic.org/tests-procedures/hypnosis/about/pac-20394405, accesat la data 12.03.2025;
  • my.clevelandclinic.org, https://my.clevelandclinic.org/health/treatments/22676-hypnosis, accesat la data 12.03.2025;
  • verywellmind.com, https://www.verywellmind.com/what-is-hypnosis-2795921, accesat la data 12.03.2025;
  • britannica.com, https://www.britannica.com/science/hypnosis, accesat la data 12.03.2025.

Psiholog cu drept de libera practica in domeniile Psihoterapie si Psihologie Clinica Specializare si in consiliere vocationala, dezvoltare personala si coaching. Experienta in practica privata – psihoterapie individuala pentru adolescenti, adulti si cuplu, terapie comportamentala aplicata. Experienta profesionala in grupuri de suport si traininguri pe teme de psihoeducatie si dezvoltare personala, psihosexualitate.

Suntem aici pentru a-ți oferi sprijinul de care ai nevoie.